Ce riști să pățești dacă nu faci detartrajul danturii

Detartrajul este o procedură care încă îi sperie pe mulți oameni, aceștia temându-se că le afectează smalțul dinților. Avem de a face cu un mit extrem de periculos în condițiile în care această procedură este deosebit de importantă pentru îndepărtarea plăcii bacteriene care duce la apariția cariilor și la boli gingivale. Medicul stomatolog Sorina Stroe, asistent universitar doctor, ne explică ce riscăm dacă nu facem detatraj periodic, indiferent de cât de bine ne curățăm dinții acasă zilnic.

Strică detartrajul dinții și smalțul?

„Faptul că detartrajul ar afecta smalțul dinților este doar un mit fără temei în lumea reală. În primul rând, pentru a demonta această teorie, trebuie să știți că smalțul este un țesut foarte dur, asupra căruia putem acționa invaziv doar cu două tipuri de materiale: diamant și carborund, materiale din care sunt de altfel realizate frezele noastre. Ansa ultrasonică, cu care se realizează detartrajul, nu poate să afecteze smalțul în niciun fel”, spune medicul stomatolog Sorina Stroe.  

Cum afectează, de fapt, tartrul dinții și gingiile

Tartrul este, de fapt, alcătuit din bacterii care, în combinație cu sodiul din saliva noastră, se transformă în așa zisa piatră, cum este denumită popular. O pătură de bacterii în jurul dinților nu are cum să fie benefică. Tartrul este singurul factor cert al bolii parodontale. Detrartrajul devine astfel cel mai simplu, ieftin și la îndemână gest pentru prevenirea bolii parodontale”, explică medicul stomatolog Sorina Stroe. 

Detartrajul doare?

Detartrajul poate fi neplăcut doar dacă avem de a face cu o depunere consistentă pe dinți, cum este cazul pacienților fumători. În special dacă urmează procedura pentru prima dată, aceștia pot simți discomfort pentru ca avem de a face și cu multiple retracții gingivale în cazul lor. Odată dinții dezveliți de sub pătura de tartru, ei vor avea pentru prima dată, după mult timp, contact cu diverși factori termici (rece, cald), chimici (acru, dulce), în fața cărora vor manifesta sensibilitate pentru o perioadă. Eu încerc întotdeauna să le explic pacienților cu răbdare aceste lucruri, mai ales celor aflați la prima experiență. Ei trebuie să le înțeleagă pe deplin și să nu evite pe viitor detartrajul de teama durerii”, adaugă medicul stomatolog Sorina Stroe.

Ți se mișcă dinții după detartraj?

Da, sunt cazuri în care se poate întâmpla ca, după detartraj, unii dinți să se miște. Însă trebuie să înțelegem de ce. Dinții care suferă de o afectare parodontală avansată, adică practic au ajuns să aibă o resorbție osoasă mare, și mai beneficiază de o implantare redusă din cauza tartrului în cantități mari, se vor destabiliza după ce îi curățam. Asta deoarece  tartrul se așează cu precădere în spațiile mai greu accesibile, interdentare, așa cum se așează cimentul între cărămizi. Vă imaginați ce s-ar întâmpla dacă am curăța cimentul dintre cărămizi? Ele ar deveni instabile! Vina nu este însă a detartrajului, ci a anilor în care nu am făcut această procedură și am lăsat depozitul de tartru să se mărească”, spune medicul stomatolog Sorina Stroe.

Vom avea dinți mai albi

„Prezența tartrului aduce cu ea un aspect inestetic, mai ales în combinație cu factori coloranți de tip tutun, cafea, ceai. Odată igienizarea realizată, pacienții își petrec minute bune în oglindă, nevenindu-le să creadă că dinții lor pot arăta și așa”, spune medicul stomatolog Sorina Stroe.

Cât de des se face detartrajul? 

Din punctul meu de vedere, într-o lume ideală, în care toată lumea ar prioritiza profilaxia, igiena și prezența constantă la dentist, recomandările sunt de 1 consult la 6 luni și 1 detartraj la un an. Totuși, aceste recomandări variază în funcție de specificul fiecărui caz în parte, nu există rețete general valabile. Dacă însă aceste recomandări s-ar respecta ca la carte, noi, dentiștii, am avea cu siguranță mai puțin de lucru la nivel de tratamente dentare, iar pacienții ar cheltui și ar suferi infinit mai puțin pe seama problemelor dentare dacă ar face această procedură la timp”, concluzionează medicul stomatolog Sorina Stroe.


Autor: BoncafeStyle



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe

Isteria dietelor

Text trimis de Viorela Dobre Oriunde intorci capul, oriunde privesti, invariabil te va lovi sceptrul unei noi metode de slabire, un regim minune care sa te ajute sa te transformi dintr-o scrofita i... Citeste tot

I'm good or not!?

Eu nu sint o persoana normala-sau ceea ce se  numeste de regula  in societate  normal!nu stiu cum sint dar nu ma sperii una ,doua  din ce mi se intimpla  ;ma tem  cu adevarat doar cind mi se imbol...Citeste tot

Versatilitate de vară

Cred că nu sunt singura care am așteptat cu nerăbdare să vină vara, mai ales anul acesta. Și cum s-a lăsat cam mult așteptată și a venit cu o vreme capricioasă, am ales de la Bonprix niște pie

... Citeste tot

Cu ce te îmbraci de cutremur?

 

În martie 1977 aveam 4 ani. Deşi s-a întâmplat ceva îngrozitor atunci – celebrul cutremur de 7,2 grade pe scara ... Citeste tot

Picior peste picior, NIG de vorbă cu Petronela Rotar

Deşi citind-o pe Petronela Rotar, am avut un pic senzaţia de deja-vu(poate pentru că mi-a fost recomandată de un prieten drag care vede o oarecare asemănare între noi), nu o ştiam totuşi pe această fa... Citeste tot

Prietenii mei, barbatii

Cand eram mica nu l-am citit pe Leonard Cohen si nu stiam ca scrisese el intr-o carte, probabil in urma experientelor personale, ca "o prietenie intre un barbat si o femeie, daca nu e bazata pe sex, e...Citeste tot

Vacanțele mele în Elveția Franconă / My holidays in Franconian Switzerland

(the English version is available just after the Romanian one and is to be continued on the post regarding: "Those people" novel making off)

Era pr... Citeste tot