Primăvara vine cu noutăți de la Nestlé

Nestlé își dorește să inspire zi de zi oamenii să facă alegeri sănătoase, să adopte un stil de viață activ și echilibrat, în special din punct de vedere nutrițional, și de aceea vine cu alternative cât mai sănătoase pentru produsele lor favorite. Compania și-a intensificat eforturile de inovare și reformulare a rețetelor cu scopul de a reduce cantitățile de zaharuri adăugate, sare și grăsimi saturate și de creștere a conținutului de legume, fructe și cereale integrale.

De 25 de ani, Nestlé introduce pe piață produse cu un gust și o calitate superioare, adaptate preferințelor consumatorilor, iar în această primăvară vine cu noutăți la toate categoriile de produse pe care le deține în România: de la cafea și cereale pentru mic dejun și până la produsele culinare. Aceste produse sunt adaptate nevoilor de consum din perioada de pandemie, când românii preferă produsele potrivite pentru toată familia, produse ușor de folosit în contextul în care obiceiul de a găti acasă a cunoscut un nou avânt. 

Statisticile ne arată că două treimi din populația Europei sare peste micul dejun cel puțin o dată pe săptămână, lipsindu-se, astfel, de nutrienții necesari pentru a funcționa optim încă de la primele ore ale zilei. Consumul de cereale este asociat obiceiulului de a lua micul dejun, conform unui studiu realizat în rândul adolescenților europeni, cerealele integrale având un aport fundamental într-o alimentație echilibrată. Mai mult de atât, specialiștii care au analizat consumul de cereale integrale în alimentația de zi cu zi subliniază rolul acestui obicei alimentar în reducerea riscului de apariție a bolilor de inimă, diabet zaharat de tip 2 și obezitate. 

Pentru a susține acest obicei sănătos, Nestlé aduce pe piață o varietate cât mai mare de cereale pentru mic dejun care să satisfacă toate gusturile și toate preferințele. Noile cereale pentru mic dejun Nestlé HONEY CHEERIOS® BIO ORGANIC și Nestlé NESQUIK® BIO ORGANIC sunt preparate cu ingrediente din agricultură ecologică și oferă combinația potrivită de gust și beneficii nutriționale sub forma inelușelor crocante. Acestea din urmă nu conțin ulei de palmier, conservanți sau arome artificiale, ambele fiind potrivite în combinații nelimitate cu diferite tipuri de lapte, atât cald, cât și rece, pentru întreaga familie.

Noul baton Nestlé Corn Flakes fără gluten conține fulgi de porumb, are cu 30% mai puține zaharuri față de media produselor similare din piață (septembrie 2020), reprezintă o sursă de fibre și vine în formatul de 22 grame.

Pernițele de cereale umplute Nestlé NESQUIK® BANANACRUSH au o rețetă de cereale crocante cu cacao și interior cu gust de banane.

În ultimii ani, conform datelor companiei de cercetare Euromonitor, consumul napolitanelor a cunoscut un avânt semnificativ. JOE® aduce ORIGINAL Lămâie, lămâia - una dintre cele mai iubite arome ale românilor -  care vine acum și la pungă. JOE® dorește să continue să-și surprindă fanii și în această vară prin relansarea gamei Summer Dreams într-o variantă inedită: JOE® SummerDreams Fructe de Pădure și JOE® SummerDreams Banana. Noul JOE® Caramel Sărat aduce o combinație deosebită: foaia crocantă de napolitană, crema dulce de caramel presărată cu accente sărate, toate învelite în ciocolată cu lapte.

Conform datelor Eurostat, un român consumă în medie pe an 2,2 kilograme de ciocolată, nivelul de consum crescând semnificativ în ultimii ani. Cifrele relevă o preferință a consumatorilor pentru ciocolata cu lapte, într-un procent de 77%. De asemenea, Institutul Național de Statistică indica în 2018 faptul că restul de 30% din populație era împărțită între ciocolata simplă și cea cu creme de diverse sortimente, ciocolata albă reprezentând 7,4% din acest total.

Diversificarea opțiunilor de consum pentru iubitorii de ciocolată a dus la extinderea portofoliului de praline After Eight de la Nestlé cu una dintre aromele preferate ale consumatorilor români: Portocala. After Eight Portocală surprinde consumatorii, aducând combinația delicioasă de ciocolată neagră și cremă fondant de mentă, îmbogățită cu aromă fină de portocale.

Ciocolata Les Recettes de l’Atelier oferă o experiență unică: ciocolata neagră sau cu lapte, combinată cu bucăți întregi de alune, migdale sau fructe confiate, oferă o creație artizanală care reconectează consumatorul cu plăcerile cu adevărat autentice. Această ciocolată este din cacao din surse sustenabile și ingrediente 100% naturale.

Cu Nestlé Dessert® consumatorii pot obține acasă cel mai bun desert cu ciocolată, deoarece Nestlé Dessert a lansat două produse noi: Cacao pudră și Nestlé Dessert Lait. Ingredientele sunt de calitate superioară: masă de cacao din Africa de Vest și America de Sud, unt de cacao pur, aromă naturală de vanilie de Madagascar. Aceasta permite diversificarea rețetelor pentru cei care preferă gustul dulce și cremozitatea ciocolatei cu lapte. Se completează perfect cu ciocolata neagră și ciocolata albă Nestlé Dessert aflate deja pe piață. Ambalajul este din hârtie reciclabilă și conține informații despre originea ciocolatei, precum și rețete pentru deserturi reușite.

În ceea ce privește cafeaua, conform celui mai recent studiu de piață realizat pe ultimii 5 ani, principalul segment continuă să fie R&G, urmat de mixurile de cafea, în special 3în1. Cât privește cele mai dinamice segmente, acestea sunt cafeaua boabe și cea porționată. Pe piața de mixuri reci, NESCAFÉ® 3in1 lansează o nouă ediție limitată pentru sezonul de vară: FRAPPE Vanilla-Caramel - un mix de cafea cu lapte, zahăr și gust delicios de vanilie și caramel, o băutură răcoritoare pe care o prepari rapid, pentru o experiență cu adevărat răcoritoare și delicioasă!

În segmentul cappuccino, noile NESCAFÉ® CAPPUCCINO & LATTE sunt irezistibil de spumoase și delicioase. Fie că alegi un cappuccino savuros sau un latte spumos, poți crea momente ca la cafenea, chiar acasă la tine, alături de prieteni. Toate produsele sunt obținute din boabe de cafea cultivate și procesate în mod sustenabil sub umbrela NESCAFÉ Plan, prin intermediul căruia, până în 2025, se intenționează obținerea în mod sustenabil a 100% din cafeaua folosită.

NESQUIK® este o băutură din lapte cu gust de căpșuni (93%) și zahăr brut din trestie de zahăr (2,6%). Este gata de băut, oriunde și oricând, din ingrediente naturale, potrivit pentru pauza de gustare la școală, acasă sau în aer liber.

Gama SMARTIES® se îmbogățește în această primăvară cu SMART SEAS® Ediție Limitată. Cu ajutorul realității virtuale, SMART SEAS® educă părinții și copiii despre ocean într-un mod distractiv și jucăuș. SMART SEAS are 4 versiuni de design, cu animale marine, un QR code care îi introduce pe copii într-o lume subacvatică și ambalajul din hârtie. La începutul acestui an, SMARTIES® a devenit primul brand global de dulciuri care trece la 100% ambalaje din hârtie reciclabilă, eliminând astfel aproximativ 250 de milioane de ambalaje din plastic la nivel global în fiecare an.

Sosurile MAGGI® sunt aliatul perfect pentru a oferi un plus de textură și savoare mâncărurilor, fără coloranți și conservanți artificiali adăugați. MAGGI® Muștar este un ingredient ideal pentru carne. MAGGI® Sos de usturoi și Sos Tartar sunt produse ideale pentru a pregăti gustări speciale și gustoase chiar și în perioadele de post.

Maioneza MAGGI® este potrivită pentru vegetarieni și este un dressing perfect pentru orice salată. MAGGI® SAUCY NOODLES oferă o porție delicioasă de noodles în trei sortimente: pui cu susan, sos Teriyaki și sos dulce-picant. Aceștia pot fi savurați în 5 minute, oriunde te-ai afla. Gama MAGGI® TRATTORIA A CASA oferă sosuri pentru Risotto Cremos, Penne Arrabbiata, Tagliatelle cu ciuperci.

Nestlé încearcă să ajute consumatorii să aleagă porția potrivită prin forma și ambalajul produselor. Astfel, pe toate ambalajele este prezentă o comunicare nutrițională completă și transparentă. Nu în ultimul rând, Nestlé își propune să facă o informare cât mai completă cu privire la un stil de viață sănătos, comunicând pe canalele digitale, pe pagina nestle.ro în secțiunea nutriție - https://www.nestle.ro/nutritie, precum și prin programele educaționale la care este partener: „Și eu trăiesc sănătos!“ și „Traista cu sănătate”.


Autor: BoncafeStyle



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe

Isteria dietelor

Text trimis de Viorela Dobre Oriunde intorci capul, oriunde privesti, invariabil te va lovi sceptrul unei noi metode de slabire, un regim minune care sa te ajute sa te transformi dintr-o scrofita i... Citeste tot

I'm good or not!?

Eu nu sint o persoana normala-sau ceea ce se  numeste de regula  in societate  normal!nu stiu cum sint dar nu ma sperii una ,doua  din ce mi se intimpla  ;ma tem  cu adevarat doar cind mi se imbol...Citeste tot

Primăvara vine cu arome fresh și parfumuri florale

Odată cu venirea primăverii, parfumurile ne trezesc simţurile și dincolo de contribuția lor la imaginea personală, în plan mai profund, te poți conecta cu miresmele și gingășia naturii, te poț... Citeste tot

Cu ce te îmbraci de cutremur?

 

În martie 1977 aveam 4 ani. Deşi s-a întâmplat ceva îngrozitor atunci – celebrul cutremur de 7,2 grade pe scara ... Citeste tot

Picior peste picior, NIG de vorbă cu Petronela Rotar

Deşi citind-o pe Petronela Rotar, am avut un pic senzaţia de deja-vu(poate pentru că mi-a fost recomandată de un prieten drag care vede o oarecare asemănare între noi), nu o ştiam totuşi pe această fa... Citeste tot

Prietenii mei, barbatii

Cand eram mica nu l-am citit pe Leonard Cohen si nu stiam ca scrisese el intr-o carte, probabil in urma experientelor personale, ca "o prietenie intre un barbat si o femeie, daca nu e bazata pe sex, e...Citeste tot

Vacanțele mele în Elveția Franconă / My holidays in Franconian Switzerland

(the English version is available just after the Romanian one and is to be continued on the post regarding: "Those people" novel making off)

Era pr... Citeste tot