Copiii imigranţilor români pot fi naturalizaţi în Portugalia

Pe 16 februarie a.c., Parlamentul Portugaliei a adoptat o nouă lege privind acordarea naţionalităţii portugheze copiilor imigranţilor.
 
Până acum aceştia păstrau naţionalitatea părinţilor. De acum încolo, însă, a apărut posibilitatea ca naţionalitatea portugheză să fie atribuita şi copiilor ai căror părinţi nu sunt portughezi.
 
Recunoscută ca tărâm a numeroase experimente de ordin socio-economic, Portugalia nu se dezminte nici de această dată.
 
O hotărâre de dată recentă a Parlamentului stabileşte că au dreptul la naţionalitate portugheză copiii născuţi pe teritoriul ţării care au cel puţin un părinte rezident în Portugalia, de minimum cinci ani.
 
De asemenea, se acorda naţionalitate portugheză copiilor emigranţilor care, deşi veniţi din alte zări ale lumii, sunt născuţi în Portugalia.
 
Noua lege mai dă dreptul la naturalizare chiar şi copiilor imigranţilor ilegali, dar care trăiesc în Portugalia de cel puţin zece ani.
 
În ce priveşte declaraţiile Şefului Guvernului lusitan acestea nu constituie decât o încercare disperată de a farda realitatea. Adevărul crunt şi teribil e ca Portugalia e o ţară mică, cu o populaţie îmbătrânită şi cu puţini tineri (după cum relevă şi ultimele studii de specialitate ale Comisiei Europene) cu, poate, cele mai mari probleme din Europa legate de piaţă muncii şi cu o emigraţie spre ţările dezvoltate devenită de-acum şi în ochii autorităţilor, de-a dreptul alarmantă.
 
În tot cazul, portughezii au tot interesul de a atrage cât mai mulţi imigranţi în „curtea” lor, de a-i legaliza şi de a-i naturaliza pe descendenţii acestora, profitând pe cât se poate şi de amploarea pe care a luat-o, în ultima vreme, procesul de globalizare.
 
Mulţi dintre românii aflaţi aici rămân însă demni şi refuză naţionalitatea portugheză pentru copiii lor, păstrându-şi astfel identitatea naţională. Mai mult poate decât pentru alţii, pentru ei copiii reprezintă viitorul, cei care dau continuitate vieţii, care îi motivează în tot ceea ce fac, care îi transforma, fără doar şi poate, în învingători…
 
(sursa: diasporaro.com)


Autor: Elya

  1. cristina
    02-08-2011 00:44

    Parintii mei sunt in Portugalia de 10 ani, au deja nationalitate,iar eu am de 6 ani rezidentie insa nu invat aici la scoala...eu am dreptul la nationalitate portugheza sau nu????multumesk!
  2. CRISTINA
    13-05-2011 23:53

    buna.eu am un baiat de 7 ani nascut aici si as dori sa stiu stiu daca pot sai fac acte en l.ucrez aici de 10 ani si tatal lui la fel dar nu avem rezidenta


Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe