Viaţa ca un roman

Aş vrea să te uiţi la mine… nu, nu la chipul meu. Să mă citeşti. La lumina lămpii, sau a lunii, nu mă întreba… citeşte-mă şi atât.

Filă după filă… ştiu că nu-ţi place să te pierzi în detalii. Citeşte-mă pe diagonală. Caută doar esenţialul.

Aş vrea să sari peste capitolul în care eu sunt rea. Da, ştiu că sunt multe pagini în partea aia… dar nu sunt scrise de mine, le-a pus cineva acolo din greşeală. Nu sunt eu cea pe care o găseşti acolo. Caută-mă în altă parte.

Dar nu sări peste descrieri… ştiu că vrei să ajungi la dialog, însă citeşte şi descrierile. Este una care  îmi place în mod deosebit: momentul în care mi-ai zâmbit cald. Când te-ai apropiat şi răsuflarea mea te-a înlemnit? Ţi-l aminteşti?

Zâmbeşti… ai văzut atâtea diminutive… te gândeşti că sunt copil. Sunt. Un copil ce şi-a găsit în tine un prieten de joacă. Ne jucăm de-a casa. Ne jucăm de-viaţa, dar cel mai des jucăm şah. O partidă bizară. Tu eşti cu albele, eu cu negrele… regina ta e neagră, şi regele meu e alb. Nu putem învinge nici unul. Atâtea strategii, atâtea mutări, atâtea rocade… dar situaţia rămâne mereu aceeaşi. Tu ai toate piesele, eu am toate piesele, şi suntem mereu în şah, niciodată în şah mat.

Ai ajuns la capitolul cu bucurii? Dă pagina. Încă una. Mai dă. Continuă. Nu observi nimic? Da, sunt multe personaje aici. Sunt aici sora pe care nu am avut-o niciodată dar m-am bucurat de fiecare dată când am găsit-o, este cel cu care mă cert în fiecare zi pentru a mă împăca perpetuu, mai este un copil mai mare care mă sărută părinteşte pe obraz şi asta mă face să zâmbesc, mai sunt doi porcuşori de Guineea care mi-au şters într-o zi o lacrimă cu blăniţa lor, uite şi trandafirul ăla pe care îl miros în fiecare zi, deşi este de mult uscat, şi cărţile din care învăţ mereu cine sunt, şi calculatorul despre care vorbesc atâta… ţie îţi vorbesc… Dă pagina, încă una, mai dă, continuă… peste tot eşti tu… oricât de sumară ar fi privirea pe care o arunci… tu eşti acolo, mereu… „la bine şi la greu”.

S-a sfârşit partea asta a cărţii mele. M-ai citit. Mă citeşti în fiecare zi. Şi tot tu mă scrii. În fiecare zi, adaugi o filă. Sau mai multe. Depinde de cât de inspirat eşti.
Ai uitat să verifici ceva…. Prima pagină. E scrisă de mine sau de tine? Nu-mi mai amintesc exact… dar e o dedicaţie.
 
Pentru că afli chiar de la început că fiecare filă din cartea vieţii mele e pentru tine.

Autor: Luminita



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe