Campanie aniversară Apa Nova
La intrarea în cel de-al 10-lea an de activitate în serviciul Capitalei, Apa Nova iniţiază campania aniversară „Tu faci Bucureştiul!”. Pe parcursul întregului an, o serie de evenimente lunare vor fi dedicate bucureştenilor, pentru a marca aniversarea unei companii legate în mod esenţial de viaţa oraşului. Prima acţiune va avea loc pe 14 ianuarie, când reprezentanţii Apa Nova vor întâmpina locuitorii Capitalei cu o băutură caldă.
Sub sloganul "Când ceaiul te încălzeşte, oraşul parcă-ţi zâmbeşte", Apa Nova va oferi bucureştenilor aflaţi în staţiile mijloacelor de transport în comun, câte un pahar de ceai cald în următoarele puncte şi intervale orare:
- Piaţa Universităţii şi Piaţa Unirii - 8:00 – 9:45
- Obor şi Piaţa Iancului - 10:15 – 12:00
Totodată, odată cu paharul de ceai, bucureştenii vor primi şi câte o carte poştală aniversară prin care aceştia vor putea transmite mesajul mai departe.
Prin campania "Tu faci Bucureştiul!" Apa Nova declară, împreună cu locuitorii Capitalei, că fiecare cuvânt, gest sau acţiune contează pentru imaginea oraşului în care trăim.
"2010 este cu totul special pentru Apa Nova. Dorim să marcăm intrarea în cel de-al 10-lea an de existenţă prin evenimente lunare care să aducă frumuseţe plimbărilor zilnice ale bucureştenilor prin oraşul cu parfum de tei. Ne-am propus ca acest an să aducă plus valoare oraşului în care trăim prin campaniile pe care Apa Nova le dedică Capitalei, iar acest lucru este posibil doar cu implicarea bucureştenilor pentru că « Ei fac Bucureştiul! »" a declarat Bruno Roche, Director General, Apa Nova.
Autor: L.I.


















