Evenimente sociale
- 261 de copii de gradiniţă au strâns fonduri pentru copii cu nevoi sociale din judeţul Arad
Smithfield Ferme, împreună cu conducerea grădiniţei Sintea Mare (judeţul Arad), primăria locală şi Inspectoratul Judeţean Arad au organizat în luna februarie un concurs judeţean de creaţie adresat copiilor între 3 şi 7 ani. Această iniţiativă face parte din programul „Fii unul dintre noi!”, prin care Smithfield Ferme sprijină promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor locale.
Organizat pentru prima dată la nivel judeţean, concursul de la Sintea Mare le-a oferit celor mici prilejul să realizeze mărţişoare şi felicitări pentru 1 martie. 261 de copii din 21 de gradiniţe şi-au trimis creaţiile, care sunt prezentate publicului larg într-o expoziţie cu vânzare. Fondurile strânse vor merge către copii cu probleme sociale, care vor fi, astfel, ajutaţi să aibă acces la educaţie.
"Acest eveniment ne-a oferit posibilitatea să reînvăţăm de la copii speranţa şi bucuria aşteptării venirii primăverii. Ne bucurăm că am sprijinit prima iniţiativă caritabilă de acest fel din învăţământul preşcolar arădean, alături de Smithfield Ferme”, declară Valentin Erdos, primarul localităţii Sintea Mare.
Evenimentul s-a finalizat joi, 25 februarie, cu un mic spectacol de cântece şi dansuri de primăvară, oferit de copiii din Sintea. Echipa Smithfield Ferme a oferit cu această ocazie celor mici fructe şi şorţuleţe-eco. „E nevoie de atât de puţin pentru a face un copil să fie fericit: să fii lângă el, să îi sprijini primii paşi şi să îi acorzi dragostea ta! Pentru noi, nimic nu este mai gratificant decât zâmbetele lor de mulţumire, şi suntem mândri că putem să le susţinem visele, imaginaţia şi spiritul lor artistic”, a declarat Andrada Calancea, PR Manager Smithfield Ferme.
Echipa Smithfield Ferme s-a implicat constant, încă din 2004, în viaţa comunităţilor rurale prin derularea programelor proprii de responsabilitate socială, susţinând astfel grija pentru bunăstarea comunităţilor, una dintre valorile de bază ale companiei.
Programul „Fii unul dintre noi!” este deja o tradiţie pentru Smithfield Ferme. Tot în cadrul acestuia, în luna februarie a mai avut loc sărbătoarea începutului postului Paştelui – „Farsangji” din localitatea Vinga, judeţul Arad. Echipa Smithfield Ferme a oferit sprijin Ansamblului Balgarcea, format din 45 de copii, care au susţinut un spectacol de cântece şi dansuri populare româneşti şi bulgăreşti.
Parte a unei constante implicări responsabile a echipei Smithfield Ferme în cadrul comunităţilor rurale, în anul 2009, peste 20 de localităţi din judeţele Timiş şi Arad au primit sprijin pentru contribuţia deosebită în păstrarea şi promovarea continuităţii tradiţiilor şi obiceiurilor locale: în judeţul Arad - festivaluri tradiţionale locale în Vinga, Bîrsa (Flori de sânziene), Sicula (spectacolul prilejuit de apropierea sărbătorilor de iarnă, Spicul de aur), iar în judeţul Timiş - spectacole cultural-folclorice ale comunităţilor din: Voiteg, Birda, Gătaia, Ciacova, Boldur (Ziua Tineretului), Maşloc, Periam, Birda, Cenei, Buzias, Sânpetru (spectacol de cântece şi dansuri populare româneşti şi sârbeşti Plavi Delia).
În plus, cei mai vârstnici dintre membrii comunităţilor au fost ajutaţi în luna decembrie, prin sponsorizarea deschiderii oficiale a primului centru de îngrijire şi asistenţă pentru persoane bolnave de Alzheimer, în Ciacova, judeţul Timiş. În toamna anului trecut, în urma unui control medical de specialitate, persoanele în vărstă din localitate au primit ochelari de vedere, printr-un parteneriat cu un ONG local.
- Un nou centru pentru copiii cu cerinţe educative speciale în mediul rural
Fundaţia de Abilitare „ Speranţa”, Şcoala cu clasele I-VIII Maşloc şi Consiliul Local Maşloc, au deschis in data de 12 februarie, Centrul de sprijin pentru copii cu cerinţe educative speciale (C.E.S) „Pentru un zâmbet de copil”din localitatea Maşloc.
Centrul din Maşloc este al doilea din judeţul Timiş, fiind deschis după modelul centrului “Porţi deschise” din localitatea Comloşu Mare şi se doreşte a fi un exemplu de urmat pentru alte primării şi şcoli din mediul rural, care doresc să sprijine incluziunea şcolară şi socială a copiilor cu dizabilităţi, astfel încât ei să înveţe la cea mai apropiată şcoală din comunitatea din care fac parte.
Pe parcursul unui an de zile, centrul „Pentru un zâmbet de copil” va derula o serie de activităţi cu scop recuperator pentru micuţii elevi. 60 de copii cu C.E.S.care frecventează grădiniţele, Şcoala cu clasele I-VIII Maşloc şi şcolile din satele arondate, vor beneficia astfel de servicii de specialitate (evaluare, intervenţie psihologică, intervenţie logopedică şi activităţi de sprijin). Centrul este finanţatde Open Society Institute MHI, în colaborare cu:Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, Primăria şi Consiliul Local Maşloc, Fundaţia Forderverein Rumanienhilfe Marpingen şi Smithfield Ferme.
„Deschiderea centrului de la Maşloc, cel de al doilea centru din judeţ, va răspunde nevoilor reale de sprijin în promovarea educaţiei incluzive. Cadrele didactice au fost cuprinse deja într-un program de formare de 89 de ore pentru dobândirea de noi competenţe şi strategii didactice în activitatea didactică cu aceşti copii”, declară Letiţia Baba, directorul Fundaţiei de Abilitare „Speranţa”.
Statisticile arată că 82% dintre elevii cu dizabilităţi incluşi în şcolile obişnuite întâmpină probleme serioase de învăţare, 8% abandonează şcoala, 10% nu au văzut niciodată o sală de clasă. Raportul de monitorizare EUMAP cu privire la educaţia copiilor cu dizabilităţi din România, specifică absenţa serviciilor de sprijin din mediul rural cu precădere şi inexistenţa unui program naţional de formare pentru cadrele didactice.
La deschiderea centrului au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale şi centrale: Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, directori de şcoli, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale. De asemenea, au participat şi reprezentanţi ai finanţatorilor - Open Society Institut MHI Budapesta, Smithfield Ferme şi Organizaţiei Forderverein Rumanienhilfe Marpingen.
„Suntem onoraţi că putem sprijini în acest fel creşterea gradului de participare şi incluziune socială a elevilor cu cerinţe educative speciale, asigurând şanse egale în educaţie a fiecărui copil. Implicarea noastră constantă în cadrul comunităţilor în care ne desfaşurăm activitatea este o responsabilitate pe care ne-o asumăm cu mândrie”, declară Andrada Calancea, PR Manager Smithfield Ferme.
Autor: Luminita Iliescu


















