Secrete din bucătărie
Fiecare dintre noi identificăm, atunci când se întâmplă să gătim, o mulţime de secrete care, împărtăşite, contribuie la desăvârşirea gustului şi artei culinare.
Unul dintre secretele reuşitei este negreşit să foloseşti ingrediente proaspete şi de calitate, pentru că nu vei munci prea mult, ci doar atât cât să le pui în valoare gustul şi savoarea.
-
Leumele spălate şi tăiate mărunt pentru salate nu se ţin mult timp nefolosite, deoarece îşi pierd din vitamine şi prospeţime.
Zarzavatul veşted îşi revine dacă este ţinut câteva ore în apă rece cu o lingură de oţet.
Salata verde spălată frunză cu frunză sub jet de apă rece, pusă în pungă de plastic şi păstrată la rece, poate rămâne proaspătă 2-3 zile.
Pentru ca ţelina servită la masă să aibă culoarea albă, aceasta se ţine 2-3 ore în apă cu oţet înainte de preparare.
Fierberea legumelor în aburi înmoaie celuloza acestora mai bine, iar pierderile în vitamina C sunt mai mici.
- Legumele îşi păstrează mai mult din valoarea nutritivă dacă se fierb în apă clocotită, sărată.
Pentru a-şi păstra culoarea verde, fasolea păstăi şi mazărea verde se fierb în vase cu capac, adăugându-se în apă un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu.
Cartofii se fierb la foc încet, deoarece dacă focul este prea puternic, ei se vor sfărâma la suprafaţă şi vor rămâne tari la mijloc.
Pentru a da un gust mai bun cartofilor, în timpul fierberii acestora, se adaugă 3-4 căţei de usturoi.
Gustul neplăcut al cartofilor îngheţaţi poate fi înlăturat prin ţinerea acestora, înainte de preparare, în apă rece şi fierberea în apă clocotită, cu sare şi o lingură de oţet.
Amestecat în salate, hreanul le va conferi acestora un gust deosebit.
Pentru ca ardeii să-şi păstreze culoarea şi după preparare, li se adăugă puţină zeamă de lămâie;
Usturoiul nu se păstrează la frigider deoarece capătă un gust amărui;
Pastele făinoase nu se prind de fundul vasului dacă în timpul fierberii se adăugă puţină sare.
Spaghetele vor fi mai gustoase dacă în apa în care fierb adăugăm o foaie de dafin.
Blatul de tort se coace în primele 5-10 min la foc iute, apoi la foc domol, ceea ce îi va asigura o creştere frumoasă.
Fructele, rahatul şi nucile folosite la prăjituri se trec prin faină, pentru a nu se lăsă la baza tăvii.
Aluatul pentru tarte va fi mai fin şi mai gustos dacă adaugi în compoziţie măr ras.
Aluaturile de orice fel vor fi mai pufoase dacă vor fi lăsate la rece timp de o oră.
Autor: L.I.


















