Zece obiecte care ne pot schimba viaţa

În filozofia Feng Shui se folosesc câteva obiecte decorative pe post de remedii ale unor situaţii critice. Cu ajutorul lor se poate găsi o soluţie la problemele care apar în oricare din cele nouă zone Feng Shui dintr-o casă, dintr-o cameră, dintr-un spaţiu de locuit sau de lucru: bunăstare, faima, căsătorie, copii, mentori, cariera, cunoaştere, familie, noroc.

  • Oglinzile
În Feng Shui sunt indicate oglinzile mari care reflectă o persoană întreagă. Cele de dimensiuni mici taie capete sau picioare, deci nu reflectă imagini complete. Important este şi locul în care sunt amplasate, poziţia peretelui, raportarea faţă de pat sau scara interioară, tipul imaginilor pe care le dublează. De obicei, oglinzile atrag privirile, de câte ori treceţi pe lângă ele, vă priviţi, vă admiraţi. N-ar fi rău să şi zâmbiţi fiindcă acest lucru induce o stare pozitivă a energiilor care circulă prin casă.
  • Acvariile
În general aduc noroc, prosperitate şi bunăstare. Trebuie mereu întreţinute astfel încât să nu zacă murdare sau cu peşti morţi în casă. Locul în care sunt plasate acvariile trebuie bine studiat pentru a nu genera efecte negative. De pildă, nu au ce să caute în dormitor, spaţiu destinat liniştii şi relaxării. Mai bine pe holul de la intrare, în bucătărie, în sufragerie.
  • Fântânile arteziene
Dacă dimensiunea şi forma locuinţei va permite să instalaţi o fântână arteziană adevărată în casă, plasaţi-o numai într-un hol mare. Sau în curte, în faţa casei ori în mijlocul grădinii. Nu o aşezaţi într-un colţ retras. Pentru locuinţele mici şi medii apelaţi la o mini-fantana arteziană. Zgomotul apei curgătoare şi aerul proaspăt al stropilor de apă măresc fluxul energiei pozitive în casă.
  • Clopoţeii şi fluierele

Provoacă sunete plăcute auzului şi reprezintă simbolic vântul. Se confecţionează din diferite materiale, de la bambus la ceramică, metal, plastic, scoici, sidef, cristal. În categoria obiectelor care provoacă pale de vânt lin sunt incluse şi evantaiele, elemente decorative foarte importante în Feng Shui.
  • Cristale de diferite forme

Prin definiţie, cristalele atrag norocul, abundenţă şi bunăstarea. Energizati zonele din casă care vă interesează folosind pahare de cristal, vase decorative, vaze, fructiere, suporturi, tăvi, chiar şi clopoţei de cristal. Păstraţi-le mereu curate, şterse de praf, neciobite, necrapate sau sparte.
  • Aparatele electrice
Aparatele electrice care generează sunete plăcute şi muzică. Aici pot fi incluse televizoarele, radiourile, combinele muzicale, computerele, laptopurile. Reprezintă un truc magic cu efect rapid şi beneficii la care nici nu v-aţi gândit. Aruncaţi din casa voastră aparatele defecte, înlocuiţi-le cu altele în bună stare de funcţionare sau reparaţi-le urgent.
  • Lumina naturală şi cea artificială
Puterea luminii are un rol important asupra vieţii voastre, influientand pozitiv psihicul. Orice colţ întunecat acţionează ca un shar (săgeata negativă), de aceea lumânarea coltului este benefică. În plus, luminile auxiliare date de aplice, veioze, spoturi, pot activa anumite zone ale casei unde lumina naturală ajunge mai greu.
  • Culorile
Indiferent de culorile alese pentru decorarea casei, ţineţi cont de tonuri şi nuanţe. De pildă, un roşu intens generează energie şi pasiune faţă de un roşu pastelat care are o acţiune mai moderată şi mai calmă. Pus în dormitor, roşul intens alunga somnul liniştit şi instaurează acţiunea, mai potrivit pentru relaxarea şi odihnă din dormitor fiind un alb, un bej, un gălbui, un vernil palid.

  • Plantele naturale
Florile şi arbuştii decorativi aduc un plus de energie în casă. Şi cele artificiale au efecte pozitive. Chiar şi modelele grafice sau picturile cu plante şi animale reprezintă binele. Important este să îngrijiţi permanent plantele naturale, nu le lăsaţi să devină nişte uscaturi inestetice.
  • Obiectele grele
Obiectele grele care conferă stabilitate, statornicie şi protecţie. De pildă, bolovanii şi pietrele mari instalate în curte, în grădină, la intrarea în casă. Statuile masive care străjuiesc uşa de la intrarea în locuinţă. Diferite sculpturi mari care decorează încăperile. Când le amplasaţi, găsiţi locul cel mai potrivit astfel încât ele să nu stea în calea circulaţiei fluxului de energie pozitivă.

 


Autor: Violeta



Adauga comentariu

Numele tau:

Comentariul tau:


Security Code:



Blogurile BonCafe